La data de 13 aprilie curent, Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) a organizat un training pentru managerii de grădinițe din Găgăuzia beneficiare ale Programul de Învățare Simultană a Limbilor Română și Găgăuză, proiect finanțat de cătreÎnaltul Comisar pentru Minoritățile Naționale OSCE de Haga.

În cadrul acestui eveniment, managerii de grădinițe au fost informați despre activitățile proiectului și cerințele de implementare cu succes a acestuia, tradițiile și experiențele de învățare simultană a două limbi nematerne precum  și aspectele privind gestionarea relațiilor manager-educatori și manager-părinți.

La eveniment au participat, de asemenea, experții ANTEM care au oferit tot suportul  necesar pentru consilierea managerilor.

Programul de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză a fost lansat, în iulie 2015, de ANTEM. Acesta prevede nu doar elaborarea materialelor didactice pentru copii și părinți ci și crearea condițiilor, pentru minim 150 copii (5-7 ani) și părinții acestora, de a studia, în paralel limba română și găgăuză, fapt ce le va favoriza coeziunea și integrarea lingvistică, socială și profesională și va contribui la păstrarea identității etnice și a patrimoniului cultural în regiune.

anabolic steroids pro